vicious mind

uitare

e ceva ciudat în dimineaţa asta, lumea nu se grăbeşte şi nici măcar nu e aglomeraţie în trafic. Fiecare om merge pe o direcţie bine stabilită. Probabil la servici .Sau la şcoală. Încerc să îmi aprind rapid o ţigară în drum spre şcoală dar bricheta mea nu e de aceeaşi părere cu mine. Nu văd pe nimeni în jurul meu care fumează aşa că plec din staţia de autobuz pe jos înspre şcoală cu speranţa de a găsi o persoană cu un foc. În scurt timp văd un domn la costum care aştepta un taxi. Îşi scoate pachetul şi îşi aprinde o ţigară, mă apropii de el dar nu am reuşit să îl întreb de foc că a aruncat ţigara din care trăsese doar 2 fumuri şi s-a urcat în taxi. Stăteam cu ţigara stinsă în mâna la intrarea în pasaj moment în care o fată drăguţă se apropie de mine şi îmi întinde sec bricheta, îmi aprind ţigara şi îi mulţumesc, ea îmi arată un zâmbet simpatic şi pleacă. Mă uităm la ea cum se îndepărtează încet de mine merge pe drumul ei. Nu am mai vazut-o niciodata, aproape ca o uitasem. Imi pare rau.

             Image

Advertisements

regret. din nou.

Stau şi mă uit în playlistul din celălalt telefon, încercând să găsesc o melodie specifică orei de economie. Am găsit. Chris Rea-blue cafe. Îmi aduce aminte de ea, de parfumul ei scump folosit în exces urmând ca eu să îi simt gustul amărui din momentul în care o sărutam pe gât. Îmi plăcea cum se încorda când ajungeam cu limba lângă urechea ei în timp ce mâna mea îi mângâia uşor coapsa caldă. Îmi plăcea cum îmi şoptea vorbe dulci pe ascuns, când nu se uita nimeni la noi. Îmi plăcea cum pierdeam nopţile în oraş ascunşi într-un parc departe de ochii lumii, doar noi doi şi gânduri frumoase. Îmi pare rău că s-a terminat vara. Îmi pare rău că ne-am distanţat. Îmi pare rău de ea, dar şi de mine.

Image

regret.

Alerg dupa vise si ele fug de mine.Asfaltul ramane ars de la viteza uluitoare a gandurilor mele, majoritatea despre “ea”, foarte putine despre mine.Mult prea putine.

Incerc sa gasesc o cale de scapare diferita fata de ce am facut pana acum.Incerc sa fug.Incerc sa ma relaxez.Sa scriu.Sa citesc.Dar nimic nu ma atrage, nici ploaia, nici frigul. Poate doar iluziile ca ma voi relaxa create de o tigara fumata seara la cetate.Mi-e dor de cetate. Mi-e dor de “ea”. Mi-e dor de clipa din vara in care m-am asezat pe o banca seara in parc iar ea s-a asezat in bratele mele si capul ei s-a cuibarit perfect pe pieptul meu iar eu o sarutam pe frunte. Regret ca nu am avut curaj pentru mai mult. Poate ar fi fost altfel azi.

Image

Milă.

Unde am ramas? Ah, la violenta, un cuvant mare, dar nu la fel de mare ca ravagiile pe care le poate crea un simplu om unei societati intregi, violenta poate avea multe forme, de la bataia fizica a unei fete, lucru pe care in momentul in care un barbat sau un baiat il realizeaza, merita sa fie batjocorit in public, sa fie incarcerat pe viata, fata sau femeia, cum scrie in biblie ar trebui sa ii fie inferioara oricarei fiinte care are doua coaie si un “instrument” deoarece, asa a zis un amarat de apostol.Ma amuza foarte tare faza asta cu apostolii, Iisus cu apostolii era ceva de genu “Nelson Mondialul si gasca lui de smecherasi” care doar spun prostii si se asteapta ca lumea sa ii asculte, partea mai rea este ca asa se si intampla, multi “barbati” isi bat “iubitele”/sotiile/concubinele…etc pentru ca “Bha poola, ase’ scrie in biblie, ma poola, ce vrei sa te bat sî pă tine? ” dar deja aberez degeaba. ideile de baza sunt urmatoarele : – cand lovesti o fata nu mai esti demn de respect – trebuie sa schimbam cacatul asta de ‘”democratie” – florile cresc si infloresc primavara – cerul e mai mult innorat decat senin – dragostea nu exista – mila, “iubirea” si dorinta sunt sentimente distructive – incearca sa nu te atasezi prea mult de oameni care nu merita.

 

Image

Citesc.

Ctesc.Mesaje.Carti.Bloguri o multime de ganduri si sentimente care nu mai vor sa stea in capul autorului, vor sa vada lumea intreaga.

– Ma iei cu tine?

– Da, raspundse el.

Dar cine este ea, cine este el, cine suntem noi? Raspunsul e relativ pentru fiecare in parte si nu putem face nimic mai mult decat sa speram ca intr-o zi el sau ea va veni spre noi si ne va sari in brate, dar “acea zi“ stim cu totii ca nu va veni prea curand, ne va lasa sa speram degeaba ca un copil orfan de 17 ani si 11 luni neadoptat de nimeni si care si-a pierdut speranta si vointa de a mai vedea o zi. In felul asta ne simtim si noi cand cautam iubirea, ea nu exista, cum nici acel copil nu va fi adoptat, tot ce putem spera e sa gasim pe cineva care sa ne inteleaga si sa ne ajute sa ne intindem aripile glorioase in inaltul cer al societatii moderne care este reprezentata doar de niste marionete dirijate de un papusar gras ce sta la birou cu sforile vietii noastre in maini, facandu-ne inofensivi dar in acelasi timp violenti in gandire.

Vreau.

Sunt din nou la scoala si încerc sa gasesc o distractie de la ora de franceza în care nimeni nu e atent si fiecare are ceva de facut nereusind sa faca ceea ce trebuie. Vreau o cafea, vreau o tigara si sa stau la povesti cu ea. Vreau vara înapoi cu nopti pierdute în oras unde la 5 dimineata nu îti spunea nimeni nimic pentru ca stateai într-un parc si fumai chistoace. Vreau înca un rasarit calduros cu ea. Vreau înca o zi în care sa stau la ea acasa si sa ne uitam la filme în camera alor ei. Vreau nopti albe si zile roz. Vreau fericire si-o clipa de iubire. Vreau înca o cafea, am terminat-o pe asta. Vreau sa retraiesc copilaria pierduta si clipele în care singura mea grija era faptul ca nu stiam la ce ora o sa fie tom si jerry la tv. Îmi aduc aminte involuntar de trecut si trecutul în provoaca greata.

tumblr_mkfmzgS00E1raoiaoo1_500